Miami PD #3820296
Game studiosENlaw enforcement roleplaypolice departmentgaming community
Description
Jandarmeria Română (Inspectoratul General al Jandarmeriei Române - IGJR) este instituția specializată a statului, cu statut militar, componentă a Ministerului Afacerilor Interne, care exercită, în condițiile legii, atribuțiile ce îi revin cu privire la apărarea ordinii și liniștii publice, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a proprietății publice și private, la prevenirea și descoperirea infracțiunilor și a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum și la protecția instituțiilor fundamentale ale statului și combaterea actelor de terorism. Jandarmeria Română, prin atribuții, organizare, pregătire și dispunere teritorială, contribuie la garantarea suveranității, independenței, autorității, unității și securității statului, democrației constituționale pe întregul teritoriu național atât în timp de pace, cât și în situații de criză.
Written by the group; not a statement by this register.
Membership history
Growth
Growth history is still building. We hold one measurement for this entry. A trend needs at least two, taken days apart — so this will fill in on its own rather than being estimated. We do not publish numbers we have not measured.
| Measured (UTC) | Members | Change |
|---|---|---|
| 9 Sept 2026, 05:59 | 12 | first reading |
Ownership
Owned by @Robert221991 as measured.
Groups seen changing owner — the largest ever handed over and the most recent — are on the ownership transfers board.
Members we’ve seen
@Robert221991 — Commissioner (rank 255)
@copcar1242 — Cadet/Officer/Corporal/Sergeant/Lieutenant/Captain (rank 1)
A sample — only members this register has independently measured, highest rank first. Not the full roster.
Rank structure
Roles and per-rank member counts as Roblox reports them (rank 0 = guest … 255 = owner).
Open data
Download this group’s measured record — free to reuse with attribution: membership history (CSV) · full record (JSON)
Each file carries its licence and retrieval time inside it, and is generated from the same measurements shown above.